neneamircea

Articol publicat in: Internet

În data de 17 octombrie 2010, 22:57, Alina Bretter <alina.bretter@gmail.com> a scris:

Conţinutul mediu în cianură al unui sâmbure de migdală amară a fost de 6,2 mg. Consumarea a 60 de migdale amare este fatală pentru un adult. La copii, doza letală este de numai 5-10 migdale amare sau de 10 picături de ulei de migdale.

Se recomanda ca pe zi sa nu se consume mai mult de 5 simburi amari de caise, distribuiti uniform pe toata durata zilei .

Sâmburii de caise – pe care îi mâncam cu mare plăcere când eram copii – sunt cea mai bogată sursă naturală de vitamina B17. În general, seminţele fructelor (mai puţin citricele) conţin această substanţă, care le conferă un gust amărui, specific. Conform studiilor dr. Krebs, consumul zilnic a 7-10 sâmburi de caise previne apariţia cancerului.

Ca exemple din practica, acesta recomanda consumarea frecventa a miezului din: nuci, alune, caise, prune (putin), dovleac, floarea soarelui, mar, masline (numai la adulti), struguri (pisati): “Nu se recomanda miezurile de migdale, piersici, cirese, visine, fructe de padure. De exemplu, 100 g simburi de migdale amare contin 0,350 g acid cianhidric, iar o migdala 1 mg. In unele cazuri, exista doze care pot fi mortale”. Alunele contin lipide, proteine, saruri minerale (Ca, P, Mg, K, Fe, Cl, Cu) si vitamine uleioase. Sint nutritive, energizante, tonice: “Se recomanda consumul a cite 15 alune pe zi, timp de 5 zile. Se face o pauza de 5 zile, apoi, la nevoie, se repeta. O astfel cura este indicata in anemie hemolitica, hepatita epidemica, astm bronsic, tuberculoza pulmonara incipienta, in convalescenta, diabet, crestere, eforturi, senilitate, litiaza urinara, colici renale.

Riscul consumului de sâmburi de fructe
Miezul sâmburilor unor pomi fructiferi conţin o cantitate mică de glicozide cianogenice. Printre aceste fructe se numără cireşele, cireşele amare, caisele, piersicile, prunele precum şi merele, perele. Pulpa propriu-zisă a acestor fructe nu este ea însăşi toxică. În literatura medicală se cunosc mai multe cazuri de intoxicaţii cu sâmburi de fructe, în special la copii. În regiunea Anatolia din Turcia au fost raportate 9 cazuri de intoxicaţie cu cianură la copii care au înghiţit sâmburi de caise sălbatice S-a estimat că victimele au înghiţit probabil mai mult de 10 sâmburi. Au fost raportate şi alte cazuri de intoxicaţie după consumul în cantitate relativ mare de sâmburi de piersică sau migdale amare. Specialiştii nu recomandă consumarea sâmburilor de la fructele cu conţinut de glicozide cianogenice.

Toxicitatea cronică a glicozidelor cianogenice şi cianurilor
Studiile epidemiologice şi experimentale arată că glicozidele cianogenice din produsele alimentare joacă un rol important în apariţia guşei tiroidiene. Substanţa responsabilă de interferenţele nedorite cu funcţia tiroidei este tiocianatul, produsul care rezultă în urma reacţiei de detoxifiere a cianurilor derivate din produsele cianogenice. Studiile efectuate în Africa pe populaţia cu guşă endemică au arătat că principalii factori etiologici ai bolii sunt deficienţa de iod şi activitatea guşogenă a alimentaţiei cu cassava.

Cianurile inactivează citocrom oxidaza (o enzimă tisulară) prin fixarea ionilor de Fe 3+ şi Fe2+ şi determină o scădere a utilizării oxigenului în ţesuturi cu producerea unei stări de anoxie histotoxică. Intoxicaţia acută cu cianură se manifestă prin respiraţie accelerată, scăderea tensiunii arteriale, creşterea frecvenţei pulsului, ameţeli, cefalee, dureri abdominale, vărsături, diaree, confuzie mentală, spasme şi convulsii. Decesul survine când nivelul de cianură depăşeşte capacitatea de detoxifiere a organismului. Doza orală acută letală de cianură la om este între 0,5-3,5 mg/kg corp (50-100mg doză totală). Copiii prezintă un risc relativ crescut datorită greutăţii lor corporale mai mici. Intoxicaţia cronică cu cianuri poate duce la apariţia unor dereglări cum ar fi ale funcţiei tirodiene şi la tulburări neurologice. Acestea apar de obicei la indivizi a căror alimentaţie se bazează în mod disproporţionat pe manioc şi au o stare nutriţională precară. În realitate, cu excepţia cazurilor speciale sinucigaşe, nu avem de-a face direct cu cianurile ci cu glicozidele cianogenice care eliberează cianura prin hidroliză enzimatică.

Toxicitatea acută a glicozidelor cianogenice
Experimental au fost administrate la om pe cale parenterală (injectabil) doze de până la 10 g de amigdalină, fără efecte toxice acute. Aceasta sugerează că glicozidele injectate ca atare nu produc modificări metabolice semnificative. În schimb 50 mg de cianură are efecte toxice clare şi poate avea efect letal. Administrarea per oral a amigdalinei prezintă potenţial toxic. Datorită unor enzime din tubul digestiv (produse de flora intestinală) potenţialul toxic al amigdalinei administrată pe gură ar putea fi de 40 de ori mai mare decât a celei administrate parenteral, probabil datorită eliberării cianurii de către enzime.Se estimează că pentru a produce toxicitate, un individ adult trebuie să consume între 10-20 de kg de manioc (ducând la eliberarea în organism a 10-20 mg/kg de cianură). Indivizi bine nutriţi au ingerat 1000 mg de amigdalină pură şi chiar mai mult zilnic, fără să se pună în evidenţă efecte adverse.

Vitamina B17

Nu, nu este vorba de binecunoscutul bombardier american! Este vorba despre o vitamină, mai puţin cunoscută, dar foarte controversată în lumea medicală. După ani de cercetări, biochimistul dr. Ernest Krebs a izolat, în 1950, o nouă vitamină pe care a denumit-o B17 – cunoscută şi sub numele de amigdalină (sau laetrile).
Se face din ce în ce mai auzită opinia conform căreia cancerul ar fi o boală cauzată de o deficienţă nutriţională. Nu ar fi vorba despre o bacterie, un virus sau o toxină misterioasă, ci pur şi simplu despre absenţa unei substanţe pe care omul modern a eliminat-o din dieta sa: vitamina B17.

Sâmburii de caise – pe care îi mâncam cu mare plăcere când eram copii – sunt cea mai bogată sursă naturală de vitamina B17. În general, seminţele fructelor (mai puţin citricele) conţin această substanţă, care le conferă un gust amărui, specific. Conform studiilor dr. Krebs, consumul zilnic a 7-10 sâmburi de caise previne apariţia cancerului.

Amigdalina este alcătuită din două molecule de glucoză, o moleculă de acid cianhidric (compus anti-neoplastic) şi o moleculă de benzaldehidă (analgezic). Comercial, amigdalina (vitamina B17) se prepară din sâmburii de caise.

Tratamentul, considerat în prezent neconvenţional, constă în injectarea intravenoasă a unor doze de amigdalină timp de două-trei săptămâni, urmat de doze orale, pentru menţinere.

Această metodă nu este acceptată de medicina “ortodoxă”, care reclamă lipsa unor dovezi concrete legate de proprietăţile vitaminei B17 de prevenire şi vindecare a cancerului. Însăşi încadrarea amigdalinei ca �vitamină� este contestată.

Studiile sponsorizate de Institutul Naţional al Cancerului nu au putut pune în evidenţă proprietăţile terapeutice ale amigdalinei sintetizate din sâmburii de caisă în vindecarea cancerului. În plus, au fost înregistrate cazuri de deces prin otrăvire cu cianură în urma unor doze orale de amigdalină.

Adepţii terapiei neconvenţionale (pro-amigdalină) declară că există dovezi în sprijinul tratamentului cu amigdalină, dar că ele nu sunt luate în considerare, din motive financiar-politice: companiile farmaceutice multinaţionale nu sunt interesate de promovarea acestui tratament, ele neavând nici un drept (brevet, patent) asupra vitaminei B17.

Tratamentul cancerului cu vitamina B17 este ilegal în SUA – pacienţii suferinzi de cancer care-şi pun speranţe în această metodă trebuind să urmeze tratamentul specific la clinici din alte ţări: Australia, Germania, Belgia, Anglia, Grecia, Israel, Italia, Mexic, Peru, Spania, Elveţia etc. Costul unui asfel de tratament variază între 2000 şi 5000 USD pe săptămână…

Până ce medicina modernă va proba eficienţa sau ineficienţa acestui tratament, un … sâmbure de adevăr există.

Amigdalina era cunoscută cu mii de ani în urmă, în China şi Egiptul antic, fiind extrasă din migdale amare (de unde vine şi denumirea). Un papirus egiptean, vechi de peste 5000 de ani, menţionează utilizarea “aqua amigdalorum” în tratamentul unor tumori ale pielii. Grecii şi romanii s-au folosit, la rândul lor, de proprietăţile terapeutice ale amigdalinei. De asemenea, numeroase triburi de indieni (Navajo, Karakorum etc) consumă frecvent băuturi preparate din sâmburi de fructe, bogate în amigdalină � în rândul acestora neînregistrându-se nici un caz de cancer.

Nu ştim de partea cui este dreptatea, timpul şi cercetările ce vor fi întreprinse vor lămuri această dispută. Poate că sursa naturală (sâmburele) este mult mai bună decât compusul comercial.

Până atunci, sfatul nostru este să mâncaţi cât mai natural şi cât mai variat!

sursa: http://www.anamob.ro/nutritie/vitamine.shtml

“Deci, unde se gaseste in natura Vitamina B17?
Cele mai cunoscute produse ce contin aceasta vitamina sint urmatoarele:

Semintele si miezul din simburii de:

caise
mere
piersici
piersici cu coaja neteda
pere
prune
Cereale:

hrisca
ovaz
secara
orz
orez brun
Pastaioase:

fasole alba
mazare
Soiuri de varza:

broccoli
varza obisnuita
varza vinata/rosie
conopida
Alte produse:

spanac
migdale amare (simburi)
dovlecei
cartofi dulci
zmeură
coacaza neagra
struguri
ceapă rosie
vin rosu
vanata
Cea mai mare cantitate de Vitamina B17 se contine in simburii de caise. In copilarie noi mincam miezul din simburii de caise, dar alegeam copacii ce aveau simburii dulci si nu pe cei amarui. Vitamina B17 se contine, insa, in simburii amarui. Parintii ne spuneau sa nu mincam simburii amarui si, probabil, aveau partial dreptate, deoarece la descompunerea Vitaminei B17 in corp se elimina acid cianhidric, care in cantitati mari este toxic pentru organism. Se recomanda ca pe zi sa nu se consume mai mult de 5 simburi amari de caise, distribuiti uniform pe toata durata zilei .

Semintele de mere de asemenea contin multa VItamina B17. Englezii au un proverb “An apple a day keeps the doctor away” (Un mar pe zi te tine departe de medic). Din perspectiva Vitaminei B17 acest proverb este adevarat si te poate feri de cancer, daca o data cu marul maninci si semintele, sau, cum se mai spune – ciocanul marului. Se recomanda sa nu se manince numai semintele marului, ci marul impreuna cu semintele. Astfel cantitatea de seminte este limitata la numarul de mere pe care le poti minca.

Probabil ca o parte din cei care o sa citeasca acest articol nu o sa se convinga de eficacitatea Vitaminei B17 in combaterea cancerului. Parerea mea este ca produsele enumerate mai sus pot aduce numai beneficii organismului, fara a lua in consideratie Vitamina B17. Iar daca totusi Vitamina B17 poate combate cancerul, asa cum se promite, atunci cu atit mai bine!!!”

sursa http://www.invata-in.eu/lascom/2009/06/ … amina-b17/

Share on Facebook

Filed under: ALIMENTATIE, Picătura de cunoaştere, sanatate | Tagged: ALIMENTATIE, Picătura de cunoaştere, sanatate