7 lucruri pe care nu le stiai despre elefanti

Articol publicat in: Cultura, Mass-media


Cele mai mari animale terestre, elefanţii sunt şi foarte sociabili, trăind în turme formate din 40-50 de elefanţi conduse de obicei de o femelă bătrână. Dacă vrei să afli mai multe lucruri despre ei, iată câteva dintre cele mai interesante.



1. Gestaţia durează 2 ani

Dintre toate animalele, au perioada cea mai lungă de gestaţie: aproape 22 de luni, iar puiul are la naştere nu mai puţin de 91 de kilograme şi un metru înălţime. El ajunge să bea şi 10 litri de lapte în fiecare zi.

2. Tompa lor are 100.000 de muşchi

Trompa le este de folos elefanţilor în multe situaţii. Cu ajutorul ei respiră, beau apă, mănâncă, miros, mângâie, apucă şi cară dintr-un loc în altul diverse lucruri. De altfel, trompa lor are aproximativ 100.000 de muşchi. Tot ea face diferenţa între elefanţii africani şi cei asiatici . Primii au două extensii ca nişte degete la capătul trompei, care le permit să prindă uşor şi să simtă lucrurile din jur, în timp ce elefanţii din Asia au numai una.

3. Se răcoresc mişcându-şi urechile

Elefanţii pot să-şi regleze temperatura corpului cu ajutorul urechilor. Când le este foarte cald, îşi flutură urechile, iar sângele circulă prin mai multe vene şi se răceşte cu până nouă grade Celsius. Se folosesc de urechi şi atunci când vor să-şi arate furia. Le aduc în faţă şi le întind.

4. Imită sunete cu fidelitate

Sunt singurele mamifere terestre, înafara primatelor, care au abilitatea de a imita sunete. Ei pot ciripi, bâzâi, fluiera şi chiar toarce.

5. Devin roz când îmbătrânesc

Pe măsură ce îmbătrânesc, elefanţiilor li se depigmentează pielea, iar unele porţiuni de pe corpul lor devin roz, îndeosebi în zona trompei.

6. Se admiră în oglindă

Elefanţii asiatici sunt una dintre cele nouă specii de animale care se pot recunoaşte când se privesc în oglindă. Printre alte animale care pot face asta sunt cimpanzeii, coţofana, delfinii.

7. Sunt protejaţi în Tailanda

Trăiesc până la 70 de ani, timp în care îşi schimbă colţii de fildeş de şase ori. Din nefericire, din cauza comerţului cu fildeş, populaţia elefanţilor scade anual cu 38.000 de exemplare în Africa. În schimb, în Asia, mai precis în Thailanda sunt animale protejate. Tailandezii au „Ziua elefanţilor” în fiecare an, la 13 martie, iar în cel de-al treilea weekend al lunii noiembrie organizează Festivalul elefanţilor în provincia Surin (la 500 de kilometri de Bangkok ). Atunci au loc pe stadionul local o paradă şi o demonstraţie a abilităţilor a circa 300 de elefanţi câţi participă la festival. autor; Daniela Capatana

sursa; ziarul click



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Copyright © neneamircea     Powered by WordPress MU    Designed by WPDesigner    Hosted by www.weblog.ro
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro