neneamircea

O dată instalată isteria mediatică, şmecherii îşi freacă mâinile de bucurie.

Gubernia România, cum a poreclit ţărişoara dragă lui Caţavencu într-un excelent roman Stelian Tănase, e tulburată în aceste zile de o nouă isterie naţională, urmând altora, asemănătoare: pericolul reprezentat de ţânţari. Potrivit specialiştilor posomorâţi, dar şi fătucilor vesele de pe televiziuni, ţânţarii provoacă, prin înţepătură, o boală în urma căreia poţi muri. Şi cum, între timp, s-au înregistrat două decese, desigur, fără nici o altă legătură cu înţepătura ţânţarilor decât aceea că ea s-a produs cu puţin înainte ca persoana să moară de moarte bună, în Gubernia România e pe cale să se instituie Legea marţială împotriva ţânţarilor. Oriunde va fi prins bâzâitorul, va fi dus în faţa plutonului de execuţie şi lichidat, în loc de puşcă mitralieră, cu binecunoscutul flit.

Urmărind departe de lumea dezlănţuită de pe ambele maluri ale Dâmboviţei, din Găgeşti Deal, unde vin lupii şi nu ţânţarii, noua isterie naţională, am surâs. Din cel puţin două motive:

1) Am conştientizat din nou cât de uşor poate fi dusă de nas presa noastră independentă de şmecherii interesaţi într-o nouă negustorie cu statul. Ca şi în cazul gripei aviare, ca şi în cel al gripei porcine, se pune în faţa căţelandrei numite presă ciolanul unui fapt senzaţional. Şi căţelandra, proastă, se năpusteşte lacomă asupra ciolanului. Îl înşfacă, lătrând de lăcomie. O dată instalată isteria mediatică, şmecherii îşi freacă mâinile de bucurie. Se pot pricopsi cu un contract baban cu Statul, fără licitaţie şi în condiţii greţos de avantajoase pentru ei.

Sunt sigur că, o dată trecută ţânţariada, Gubernia România va rămâne cu câţiva morţi puşi pe seama ţânţarilor, cu televiziuni cărora li s-a ridicat ratingul la cap şi cu mai multe contracte de dezinsecţie şi deratizare, din care şmecherii au câştigat, iar statul a pierdut, ca de obicei.

2) Mi-am amintit că în lecturile mele pentru cartea dedicată lui Fidel Castro, am întâlnit un episod nu prea diferit de cel întâmplat în istoria românească din aceste zile. Dat fiind că se simte bine doar în condiţii de război, Fidel Castro proclamă din când în când câte un duşman împotriva căruia e chemat să lupte întregul popor. La începutul lui 2002, de exemplu, el va lansa faimoasa bătălie împotriva ţânţarilor.

Fratele caraibean al ţânţarului dâmboviţean provoacă o boală numită febra Dengue. Maladia, apărută în 1981, a făcut în Cuba sute de victime. Cum era de aşteptat, boala s-a manifestat şi în 2002, dat fiind că ţânţarul e rezistent şi la Revoluţie.

La chemarea lui El Comandante en Jefe, militanţi ai Tineretului Comunist, îmbrăcaţi în combinezoane galbene sau roşii, iau cu asalt Havana, cutreieră străzile, pătrund în apartamente şi dau cu flit. Atmosfera a fost una de război al întregului popor. Inscripţii de pe ziduri, panouri gigantice lansează chemări revoluţionare: „Să nu mai rămână nicio larvă, chiar moartă fiind!” La televiziune se difuzează zi şi noapte un spot înfăţişând un ţânţar luat în cătarea unei puşti pe care scrie: „Ofensiva contra inamicului!” Fidel Castro intervine la televiziune pentru a decreta mobilizarea generală: „Dacă vom şti ce să facem, vom vâna ţânţarii până la ultimul (…) Cred că ei nu sunt încă sub control; n-au scăpare însă, noi dispunem de forţa şi de organizarea necesare”. Declaraţia lui El Comandante însufleţeşte trupele. Contingente de studenţi din provincie vin la Havana şi formează companii de luptă. Seara, la televiziunea naţională, se pun la cale talk-show-uri despre ţânţari şi cum pot fi ei combătuţi.

Deşi România nu-l are pe Fidel Castro, războiul împotriva ţânţarilor de la noi din aceste zile nu diferă prea mult de cel din insulă. Mai ales prin isteria inutilă!

Observarea comportamentului în situaţii spontane sau provocate ajută la stabilirea diagnosticului. Băieţii sunt de patru ori mai predispuşi la această tulburare decât fetele, iar incidenţa este de un caz la 150 de copii.

Autismul este considerat una dintre cele mai severe tulburări neuropsihice ale copiilor, deoarece afectează deopotrivă abilităţile mintale, emoţionale şi de comunicare. Cauzele apariţiei autismului nu sunt complet elucidate, însă se incriminează frecvent prezenţa anomaliilor cromozomiale, bolile genetice (X fragil, scleroză tuberoasă, fenilcetonurie), infecţiile pre- sau perinatale ale mamei (rubeola, tusea convulsivă), intoxicaţiile timpurii sau tulburările metabolice.

Depistarea precoce a semnelor caracteristice acestei tulburări este extrem de importantă, chiar dacă un diagnostic de certitudine se va putea pune de-abia când copilul se apropie de vârsta de trei ani.

De cele mai multe ori, primele semne de boală pot fi observate la vârste mai mici de doi ani, iar unii părinţi le pun pe seama dezvoltării mai lente. Potrivit medicilor, orice suspiciune pe care un părinte o are în legătură cu copilul trebuie confirmată sau infirmată de un specialist. În acest sens, se urmăreşte implementarea unui program de screening pentru depistarea autismului în primii ani de viaţă. Acesta va fi aplicat de medicul de familie, care va avea drept instrument de lucru un chestionar cu zece întrebări menite să identifice semnele specifice acestei tulburări. Ulterior, părinţii vor fi îndrumaţi către specialişti pentru o evaluare mai aprofundată, care să confirme diagnosticul.

Se evaluează semnele clinice

Potrivit medicilor, nu există un test pe baza căruia să se poată stabili cu certitudine diagnosticul de autism. Prin urmare, în cadrul evaluării clinice ce constituie baza diagnosticului se vor lua în considerare semnele care îi îngrijorează pe părinţi, bolile de care suferă copilul şi un istoric al dezvoltării acestuia. În general, bolnavii de autism au o capacitate redusă de a empatiza, deşi, în felul lor, sunt afectuoşi. Unele persoane cu autism se izolează social, altele sunt foarte puţin interesate de ceilalţi, iar o altă categorie stabileşte relaţii cu cei din jur, însă într-un mod aparte.

Părinţii ar trebui să se implice activ

Tratamentul este complex, fiind alcătuit din terapia comportamentală specifică, terapia logopedică, iar uneori este necesar şi tratamentul medicamentos. De asemenea, copilul cu tulburări din spectrul autist are nevoie şi de un program educaţional adaptat.

Un rol important în bunul mers al terapiei îl au părinţii, care ar trebui să beneficieze de consiliere şi de instruire pentru dobândirea abilităţilor necesare îngrijirii şi educaţiei acestor copii. În acest sens, în spitalele de psihiatrie şi în centrele de sănătate mintală, aceştia pot beneficia gratuit de un program psihoeducaţional bine structurat, cu obiective clare şi metode accesibile.

„Programul psihoeducaţional adresat părinţilor oferă informaţii asupra diagnosticului şi tratamentului, lămureşte aşteptările legate de evoluţia copilului, stabileşte modalităţi de monitorizare şi îi învaţă pe părinţi cum pot să comunice eficient cu copilul”, explică asistentul universitar Raluca Grozăvescu, medic primar psihiatria copilului şi adolescentului la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Al. Obregia” din Bucureşti. Părinţii se pot implica activ în terapia propriu-zisă sau pot fi instruiţi să ajute la utilizarea, fixarea şi la generalizarea celor învăţate de copii în cadrul terapiei.

Într-o măsură mai mică sau mai mare, singurătatea face parte din viaţa fiecărei persoane. Însă există situaţii în care ea poate deveni un mare duşman al nostru.

Singurătatea este o stare complexă, iar fiecare persoană o trăieşte cu o intensitate particulară.

Sunt momente când avem nevoie să fim singuri, pentru a ne ­pune gândurile în ordine sau pentru a ne regăsi pe noi înşine. În aceste situaţii, solitudinea funcţionează asemenea unei şcoli în care învăţăm să devenim mai responsabili şi să luăm singuri cea mai potrivită decizie pentru propria persoană.

Când singurătatea devine greu de suportat poate fi o consecinţă a faptului că depindem prea mult de ceilalţi şi nu ştim ce să facem cu noi înşine atunci când ne trezim deodată pe cont propriu, de exemplu.

Dimpotrivă, unii dintre noi aleg singurătatea ca pe un stil de viaţă, ca pe o opţiune necesară ­după o relaţie dezamăgitoare, de pildă.
Alteori, singurătatea se furişează în viaţa noastră din pricina despărţirii de o rudă, de partenerul de viaţă sau de un prieten. Ne putem simţi izolaţi sufleteşte şi atunci când suntem respinşi ori excluşi de persoanele din jurul nostru sau când chiar suntem singuri în cadrul cuplului.

Nu-ţi neglija trăirile

Pentru a putea depăşi episoadele de trăi­ri negative care însoţesc singurătatea, trebuie mai întâi să le accepţi existenţa, apoi să găseşti cele mai bune soluţii să scapi de ele şi, de ce nu, să ceri ajutor atunci când nu găseşti singur resurse pentru a te salva.

Cu cât îţi neglijezi mai mult sentimentele de izolare sufletească, cu atât le vei trăi mai intens, iar singurătatea tinde să devină cronică. Încrederea în forţele proprii şi respectul de sine sunt esenţia­le atunci când vrei să depăşeşti astfel de stări. Plângându-ţi de milă nu vei face decât să îţi accentuezi trăirile. Începe prin a deveni cel mai bun prieten al tău şi încurajează-te aşa cum ai face-o cu o persoană dragă ţie.

Face casă bună cu depresia

Optarea pentru singurătatea pe termen lung şi depresia pot fi deseori confundate. De cele mai multe ori, izolarea favorizează şi întreţine depresia. Cele două stări sunt însoţite de manifestări asemănătoare, precum lipsa încrederii în forţele proprii, senzaţia de gol sufletesc, izolarea de celelalte persoane şi apatia. Dacă trăirile negative continuă să te acapareze în ciuda oricărei încercări de a scăpa de ele, este absolut necesar să ceri ajutor de specialitate. Terapeutul te va ajuta să găseşti în propria persoană resursele necesare pentru a depăşi stările prin care treci.

Trucuri pentru a o depăşi

-Împrieteneşte-te mai mult cu amicii sau cu colegii de serviciu cu care te înţelegi bine şi cu ­care ai pasiuni comune.

-Ia-ţi un animal de companie. Pe lângă faptul că oferă iubire necondiţionat, acesta este un prieten fidel. În plus, plimbatul câinelui este o ocazie excelentă de a lega prietenii.

-Înconjoară-te de persoane optimiste; cele negativiste îţi pot accentua stările proaste.

-Implică-te în activităţi de voluntariat.

-Cultivă-ţi pasiunile, mai ales dacă acestea implică interacţiunea cu alte persoane.

La fel de periculoasă ca alcoolul

Izolarea socială poate avea asupra organismului aceleaşi efecte ca fumatul, obezitatea şi alcoolul, conform unui studiu al specialiştilor americani de la Universitatea „Brigham Young” din Utah. Astfel, pe baza unei analize a peste 300.000 de persoane, a reieşit că singurătatea este la fel de nocivă pentru organism ca şi fumatul a 15 ţigări pe zi, ca şi consumul de alcool şi de două ori mai periculoasă ca obezitatea.

Specialistul nostru
Lena Rusti
psiholog psihoterapeut

Oricât de singuratici am fi, fiinţa socială din noi cere interacţiune socială. Îndepărtându-ne de ceilalţi, pierdem contactul cu grupul şi ne alienăm. În timp, riscăm să ne ­creăm sentimentul că nu ne mai putem integra şi că suntem prea diferiţi de ceilalţi. De asemenea, ne putem cultiva o stare depresivă.

Noi ne alimentăm din interacţiunea cu ceilalţi, primim încurajare, repere emoţionale şi comportamentale. Fără ele, putem să ne retragem tot mai mult într-un sentiment de inutilitate, de descurajare. Singurătatea devine periculoasă cu atât mai mult cu cât este inconfortabilă individului, însă el nu găseşte sau simte că nu are modalităţi de a ieşi din ea. Pentru a combate singurătatea, e bine să căutăm noi înşine modalităţi de a interacţiona.

Motiv

Neîncrederea în sine poate fi uneori o cauză a alegerii singurătăţii.

Are proprietăţi sedative, antiseptice, astringente, antiinflamatoare, vasodilatatoare  şi cicatrizante. Însă cea mai populară proprietate terapeutică a acestei plante rămâne cea de antidepresiv.

Cantităţi impresionante de sunătoare sunt folosite anual pentru prepararea medicamentelor care tratează cele mai frecvente boli răspândite pe mapamond: depresia, afec­ţiu­nile cardiace, insomniile, hipertensiunea arterială şi obezitatea.

Fito­terapeuţii din Europa, Statele Unite, China şi din Japonia apreciază însă că, atât intern, cât şi extern, sunătoarea dovedeşte virtuţi vindecătoare pentru mai bine de 60 de afecţiuni începând cu cele hepatice şi cu cele gastrice şi până la cele respiratorii.

Sunătoarea este o adevărată farmacie. În compoziţia plantei au fost identificaţi peste 15 compuşi activi, printre care acidul valerianic, saponinele, colina, uleiul volatil, substanţecare îi atribuie  numeroasele calităţi terapeutice.

Combate depresia şi tulburările de somn

Tratamentele cu preparate de sunătoare (infuzie şi tinctură) sunt eficiente în  bolile sistemului nervos, datorită efectului antidepresiv şi sedativ produs de hiperforină, o substanţă prezentă în compoziţia plantei. Cura cu infuzie (câte două căni pe zi, consumate timp de două-trei luni) ­este eficientă mai ales pentru per­­soanele cu stări depresive. Efectele tratamentului se pot observa după primele trei săptămâni de cură.

Previne îngrăşarea pe fond nervos

Terapia pentru combaterea îngrăşării pe fond emoţional urmăreşte pierderea kilogramelor care se acumulează din cauza unor evenimente neplăcute sau a unor probleme stresante în carieră. În acest caz se recomandă infuzia combinată de sunătoare. Aceasta se prepară dintr-un litru de apă, în care se pun la macerat patru linguri de plantă. După opt ore, preparatul se filtrează şi se lasă deoparte.

Planta rămasă după filtrare se fierbe într-o jumătate de litru de apă vreme de cinci minute şi, după răcire, se strecoară. În final, cele două extracte se amestecă, iar infuzia obţinută se bea în mai multe reprize, cu 30 de minute înainte de mesele principale. Tratamentul trebuie urmat timp de 28 de zile, iar după o pau­ză de o lună se poate repeta.

Este aliata sistemului digestiv

Efectele antiseptice, antiinflamatoare şi astringente ale curei cu infuzie şi cu tinctură de sunătoare se constată în cazul afecţiunilor hepatice (hepatită cronică şi acută, ciroză, ascită, degenerarea celulei hepatice, dischinezie biliară). Se iau câte 10 picături de trei ori pe zi, timp de 21 de zile.

În tratamentul cu tinctură se recomandă şi consumul unei ceşti de ceai de sunătoare în fiecare zi, o baie la picioare seara şi o baie generală cu infuzie, pe săptămână. De asemenea, sunătoarea combate gastritele hiperacide, ulcerul gastric şi duodenal, crampele stomacale, viermii intestinali şi lipsa poftei de mâncare. În astfel de probleme se recomandă câte trei ­căni de infuzie combinată de sunătoare pe zi.

Tratează afecţiunile cardiovasculare

Terapia cu sunătoare s-a dovedit foarte eficientă în afecţiunile cardiovasculare (hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă şi circulatorie), dar şi în artrita obliterantă, în varice şi în ulcere varicoase. Se consumă câte o jumătate de cană de trei ori pe zi, un interval de două luni.

Are şi contraindicaţii

Cea mai importantă contra­indicaţie în ceea ce priveşte folosirea prepara­telor cu sunătoare se adresează bolna­vilor care folosesc medi­ca­mente de sinteză contra de­presiei, insomniei, anxietăţii, epilepsiei şi contra infecţiei cu HIV. Alergia la sunătoare apare sub formă de dureri gas­trice, de erupţii cutanate şi de stări de vomă.

Specialistul nostru

Dr. Ruxandra ­Constantina

medic de familie

competenţă în apifitoterapie

reflexoterapeut

Sunătoarea este una dintre cele mai folosite şi mai eficiente plante din medicina populară. Principiile sale active au fost studiate temeinic şi documentate ştiinţific. Planta are o acţiune coleretic-colagogă, sti­mulând secreţia şi eliminarea bilei; are şi acţiune antiinflamatoare la nivel hepatic. În acest caz, este utilă în dischinezii biliare şi în hepatite.

Există studii care arată că unii compuşi ai plantei au acţiune antivirală asupra virusurilor care produc hepatita de tip B şi C. Sunătoarea este unul dintre antidepresivele naturale cele mai eficiente.

Este recomandată în caz de anxietate, atac de panică şi de insomnie. Mai mult, restabileşte echilibrul psiho-emoţional, inducând relaxarea şi somnul. Se administrează sub formă de comprimate, infuzie, tinctură sau de pulbere, în cure de 2-3 luni.

Remediu

Uleiul de sunătoare are un efect cicatrizant, fiind folosit în tratarea rănilor.

Dă o savoare inconfundabilă mâncărurilor şi probabil că nu-ţi poţi imagina gustul anumitor preparate fără mărar. Însă beneficiile acestuia nu sunt doar culinare: mărarul stimulează digestia, combate insomnia şi înlătură tulburările menstruale.

Cel mai la îndemână este să consumi cât de des mărar proaspăt sau uscat adăugat în mâncăruri gătite sau în salate. Însă, atât frunzele, cât şi seminţele sau rădăcina de mărar sunt folosite în scop terapeutic, sub formă de infuzii, de tincturi şi de uleiuri. Planta este o sursă importantă de antioxidanţi, de proteine, carbohidraţi, minerale, fitoestrogeni şi de aminoacizi, fiind de un real ajutor în tratamentul şi în profilaxia a numeroase boli.

Seminţele alungă insomnia

Datorită acţiunii lor sedative şi calmante, seminţele de mărar te ajută să ai un somn profund şi odihnitor. Astfel, dacă suferi de insomnie, pune 50 de grame de seminţe de mărar într-o jumătate de litru de vin şi fierbe amestecul la foc mic, timp de 15 minute. Lasă preparatul la infuzat o oră, strecoară şi bea circa 50 ml înainte de culcare.

Este de ajutor în tulburări menstruale

Fitoestrogenii conţinuţi de mărar şi flavonoi­dele ajută la combaterea durerilor menstruale. Astfel, pentru a evita apariţia durerilor, mănâncă frunze proaspete de mărar pe toată perioada menstruaţiei. Pe de altă parte, acest remediu stimulează secreţia de lapte la femeile care tocmai au născut, încetineşte ritmul de creştere a pilozităţii, fiind recomandat celor care suferă de hirsutism şi tratează amenoreea (lipsa menstruaţiei).

Îl poţi lua sub formă de pulbere, câte două grame de patru ori pe zi, sau de tinctură, câte o linguriţă diluată în 100 ml de apă de trei ori pe zi, cu 15 minute înainte de masă. În plus, masajul uşor cu ulei din seminţe de mărar conferă fermitate sânilor, stimulând într-o mică măsură şi creşterea acestora.

Împrospătează respiraţia

Frunzele şi seminţele de mărar sunt bogate în uleiuri esenţiale care împrospătează respiraţia. Datorită proprietăţilor dezinfectante, acest remediu este de ajutor şi pentru a preveni infecţiile bucale şi gingivita. Aşadar, pentru a-ţi îmbunătăţi igiena orală, mestecă zilnic câteva frunze de mărar.

Ceaiul combate indigestia

Mărarul stimulează activitatea aparatului digestiv şi secreţia biliară. De aceea, pentru a te feri de problemele digestive, mănâncă mărar proaspăt sau uscat ori de câte ori ai ocazia. Dacă deja au apărut neplăceri precum dureri abdominale, flatulenţă sau diaree, le poţi atenua cu ajutorul infuziei din frunze de mărar. Aceasta se prepară dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă fierbinte şi se bea în reprize, înainte de mese. Ceaiul de mărar este indicat şi după mesele copioase, pentru a uşura digestia.

Pont: Pentru a scăpa rapid de sughiţ, mestecă frunze de mărar.

Atenţie, creşte sensibilitatea la soare!

Unul dintre puţinele efecte adverse ale consumului de mărar este faptul că acesta creşte fotosensibilitatea. Astfel, consumat în exces înainte de expunerea la razele ultraviolete, mărarul poate favoriza apariţia arsurilor şi erupţiilor în cazul persoanelor cu alergie la soare. De asemenea, tinctura, pulberea sau ceaiul de mărar nu sunt indicate femeilor cu menstruaţie abundentă. Potrivit unor studii recente, consumul de mărar pe durate lungi şi în cantităţi mari scade apetitul sexual la bărbaţi.

Specialistul nostru
Dr. Ruxandra ­Constantina
medic de familie competenţă în apifitoterapie reflexoterapeut

Mărarul este un fitoestrogen puternic, fiind folosit ca substitut hormonal în carenţe estrogenice. De aceea, acesta este indicat pentru diminuarea tulburărilor specifice menopauzei şi celor de ciclu menstrual. Mărarul are şi acţiune antiinflamatoare, antispastică, de stimulare a digestiei, diuretică, detoxifiantă şi expectorantă.

Planta se poate administra intern, sub formă de comprimate, de tinctură sau de ulei esenţial, ori extern, sub formă de masaj cu ulei esenţial, pentru menţinerea fermităţii sânilor. Remediile cu mărar nu sunt recomandate înainte de 14 ani, în caz de chisturi ovariene şi/sau mamare, de tumori, în caz de histerectomie recentă sau în cazul afecţiunilor sistemului nervos.

Mărarul poate fi folosit pentru a înlocui sarea în alimentaţia persoanelor care suferă de hipertensiune.